1 2 3 4 5

pe locuri

fiți

gata

gagyohka

Costel Zăgan

  la

la

revedere

Moș

Crăciun

la

Costel Zăgan

 sârma ghimpată

din

ochii timpului

fumegă

pe mâinile poetului

Costel Zăgan

 aripi gata

să dea peste mine

aripi

gata să dea

în clocot

Costel Zăgan

 

GOGYOHKA – COSTEL ZĂGAN

 

Gogyohka

Costel Zăgan

Traducere de Sebastian Ciortea

libertatea-i
ochiul lui
Dumnezeu
dacă plânge
lumea-i bolnavă

freedom is
the eye of
the God
if is crying
the world is sick.

***

urâto inteligenţa
te-a făcut
cea mai frumoasă
femeie
din lume

your ugly intelligence
made you
the most beautiful
woman
in the world

 

GOGYOHKA – COSTEL ZĂGAN

gingaş dar ferm
arta obligă
şi n-ai încotro
devii artist
(doar) iubind-o

când
se întoarce
din lume
nu-mi recunosc
poezia de dragoste sau de ură

grădina
îmi dictează
cele mai frumoase flori
inspiraţia
le trece pe curat

în numele tău
singurătate
mă iau
de piept
cu lumea

profesor
cu sapa
plivind
tăcerile
din limba română

rămas fără
nicio fereastră
zidul
a căzut
pe gânduri

Gogyohka, Costel Zăgan

 

 GOGYOHKA

trandafirii mi-arată nordul

călător

prin viaţa la ţară

caut

ţăranii de altădată

Costel Zăgan

the roses show me the north

traveller

through the coutry life

i am looking

for the farmers of the old days

Costel Zăgan

TRAIECTORII FRAGILE/FRAGILE TRAJECTORIES

Antologie/Anthology, 2018

Traducere în engleză, Sebastian Ciortea

 un trandafir

și

niște crizanteme

mărginesc toamna

toamna mea

Costel Zăgan

 o frunză

s-a așezat

pe scaunul

din fața mea

la pândă

Costel Zăgan

  domnilor

sunt

avortat

de-o stea

căzătoare

Costel Zăgan

 Costel Zăgan is creating his territory, in „a citadel”, unitary, unbinds himself of any kind of reluctance, or aspect, that could jeopardize his world of authentic poetry, and he identifies himself with nature, and with the natural Romanian word, bringing our culture in blank pages, in a most unnatural way. An extraordinary example is his Gogyohka poem: „wounded vulture/ at the traffic light / spring goes on / and the angels / towards the green”.

TRAIECTORII FRAGILE * FRAGILE TRAJECTORIES

GOGYOHKA

Antologie – Antology

We are pleased to announce the print of the first romanian anthology of Gogyohka poems, the creator of the Nippon genre being Enta Kasukabi . After a long struggle of the group „beyond the retina”, to give „shape” and „structure” to the original form, without omitting the Romanian feeling, by the name „Fragile Trajectories„, its original name given by the poet Gavril Bale, and the honourable sub-title for „Contents”, „The pilgrims of shape”, conferred by our haijin Eugenia Paraschiv. The anthology appears in a bilingual edition, under the guidance and attentive coordination of the poet Maria Oprea, coordinator and administrator of haiku literary circle and other Nippon literary genres, at the publishing house „Grinta„, from Cluj-Napoca, 2018, manager, Gabriel Cojocaru.

THE BOOK appears like a glade of mountain forest, the image of the fresh inspiring Romanian green, represents through the chosen picture, „Sarmizegetusa”, a citadel of chosen pilgrims, like: Alexa Gavril Bale, Mirela Duma Bîlc, Sebastian Ciortea, Cristina Cristea, Ion Cuzuioc, Cristian Ovidiu Dinică, Ana Irina Drobot, Mona Gheorghe, Sandiana Ionela Gheorghe, Andreea Maftei, Mariana Babiuc Marica, Mirela Orban, Eugenia Paraschiv, Carmen Pasat, Lucia Cezara Platică, Ana Urma, Lăcrămioara Văsuianu Apostu, Adina Velcea, Florina Vulpoi, Costel Zăgan, Maria Oprea.
Each of the poets, after the „foreword”, has a few assumed thoughts about the new form of poem chosen in their creation, bringing through the line of the 5 verses, the frame of a moment from life, a thought of a journal, or just a simple expressive notice of the immediate reality, the emotion bursting at each passing row, even between the blank spaces, or with every letter properly chosen.
Not by chance, our coordinator, Maria Oprea, has chosen to bring the poem in Romanian language on the right side, and her own English version, on the left side. When a book is opened our eyes always intend to fall on the right side, just like you turn page after page, to enjoy the beauty of a good volume. The poetry itself is chosen from a multitude of writings and struggles, always under the guidance of the haijin Maria Oprea, to perfect the attributes of the genre, and the understanding of the Nippon poem. With firm steps, with an attentive care of their own verse and authentic emotion, the authors give shape to the new poetry, give strength to the word, through suggestion, through a symbol, revealing what it seems, at a first read, a simple saying. There, from its deepness, the word brings a double meaning to the surface, that is born from the expression of an unspoken interrogation, in the presence of one moment, of the ephemeral, or of nothingness.

But isn’t this what poetic language is all about? All the feelings written down are an assumption of the subjective,”me”. A five line poem means a strong impact and emotion. The routine, the common, the major point of interest, the observant and successive contemplation, the swallowed sorrow, or on the contrary, the chanted ballads in our native language, brings the version of an artistic act even in the modern contemporaneity, „under the dome of acacia branches” in „a pulsing light” of the mystery of night, „in the rustle taken by the wind” (Alexa Gavril Bâle).
).
„Through these poetries I return from the crowded every day landscape of time, to another one, in which life has a different meaning: more peaceful, gentle and clean.” a thought transmitted to us from the poet herself, Mirela Duma Bîlc, through the word of her poetry: „I wanted to write / beautiful and just words/about myself / and I drew lines/”.
, through the word of her poetry: „I wanted to write / beautiful and just words/about myself / and I drew lines/”.
In a peaceful atmosphere, simplicity is a tangible reality: „the wind brings/leaves and dandelions/on my table/I open my eyes/I see the bird.”(Sebastian Ciortea) If there is no spark of emotion, in the breeze of the wind, no matter how gentle, the poetry doesn’t grow wings, doesn’t fly.
) If there is no spark of emotion, in the breeze of the wind, no matter how gentle, the poetry doesn’t grow wings, doesn’t fly.
„Gogyohka is an attempt to stop for a moment the wing beat of a runaway thought, to transmit in a few words, feelings of a unique intensity, like a photo camera”, is explaining to us, Cristina Cristea: „flowing / between two reeds/the moon/dreaming she is a bride/for eternity.”
Things have to be said exact and coherent, because they are a part of a concrete elaboration.

But the poetry has her destiny to belong to one nation. The writer Ion Cuzuioc affirms to us: „Gogyohka it’s both a creative concentration of an author, and a benefit for the reader that has a thirst for a refreshing poetry, with metaphors, epithets, imaginations, and why not with old sayings and proverbs of our kin, something that cannot be left unknown to Nippon poetry „– „kneeling / in front/of the candle / I came out/into the world.” The idea continues to flow under the signature of Cristian Ovidiu Dinică, first, any kind of skill is acquired in a collective wisdom, even from the ancient times: „Romanian people have at their disposal proverbs that are the spiritual quintessence of wisdom and tradition. They exist through the included metaphors a synthesis of life experience. Gogyohka resumes in five verses rich in spiritual experiences with a specific approach of each author of whose common purpose is emotion and wisdom.”–„angelic rain / like an end of a century/untainted in believes of God / tailored from paper / in the handmade classes.”

Thereby, we express freely our impressions, like something natural. Literature is the path to another life, lived in the same time with the reality of life.

„When I return to the Gogyohka poems written by me, it’s like I see a photo album of emotions I wrote in that moment.”, says Ana Irina Drobot. The haijin is coloring her writing with fragments of daylight, under the frame of a photo camera: „i could learn / so many things / from nature / so many colours / i have not imagined”.
. The haijin is coloring her writing with fragments of daylight, under the frame of a photo camera: „i could learn / so many things / from nature / so many colours / i have not imagined”.
„Although Gogyohka forgets to count syllables, the Nippon breathing is there to the fullest. From the Japanese I have learned about that ”ikigai” of theirs, like a secret of a creative and prolific longevity.”, as Mona Gheorghe confirms it, and her own poem might be a good exemple: „to sit naked, opened, / without demands / like a beach / waiting fora gift / from the sea.”
confirms it, and her own poem might be a good exemple: „to sit naked, opened, / without demands / like a beach / waiting fora gift / from the sea.”
Gratitude, love and blessings are discovered by Diana Ionela Gheorghe in her poematic of five lines: „the glow in your eyes / unforgettable / it brings me in astral words / from where I wouldn’t return / the irises are/ forget-me-not flowers.” We find her under the pseudonym, Sandiana, in the pages of the anthology.
in her poematic of five lines: „the glow in your eyes / unforgettable / it brings me in astral words / from where I wouldn’t return / the irises are/ forget-me-not flowers.” We find her under the pseudonym, Sandiana, in the pages of the anthology.
Under the careful guidance of Maria Oprea, from editing, to page layout, and until the final correction, the anthology, Fragile Trajectories, deserves its name, and imposes a clean and beautiful debut in literature. Often, it had a struggling battle against all odds, then it started from the beginning again, because, as far as I know Maria, she is an ambitious person, an innovator, a perfectionist.
, deserves its name, and imposes a clean and beautiful debut in literature. Often, it had a struggling battle against all odds, then it started from the beginning again, because, as far as I know Maria, she is an ambitious person, an innovator, a perfectionist.
Maybe the sleepless hours have measured the value, a short time in which every page grew into a journal of poetry. And it did earn its value. Through writing you can heal anything and, therefore, Maria invites her authors to write „as the saying goes, all has already been written a long time ago” – she feels and writes: „the little girl called / by a window / for the „Land of Sunshine”/ my feet / and the white daisies”. By her side, I also write, like the other 20 talented romanian authors, and I say to myself: „through the closed gate, through the wall / grass blades of green / you, life, how are you passing / through moments / to my eyes you give hope?” (Andreea Maftei).
).
).
Mariana Babiuc Marica is assuming the poem, as being a part of „ourselves”, „a Omni comprehensive haiku”– „you could / learn the alphabet / with which time is writing / continuously on my hand/ his poem.” While, the poet Mirela Orban is listening to her „silence”, she draws it in the peace of a poem, that surrounds its existence: „the fog swallows / the colors of the earth / in the white peace / an echo hits / the egg walls”. Even our friend Eugénia Paraschiv is caught by the amazement of existentialism, „how the shape, how the fate.” „What is the form? / I asked the tea / what do you have and what you don’t? / O, wordless tea / but you, cherry tree… / but the heart seeks; „slippage during sleep / drops / sounds of footsteps/ and turning green/ shadows bodies”. The five lines embrace the outline of the world, they share it in five senses, the sixth being the poetry, without taking in consideration the geographic appurtenance.
is caught by the amazement of existentialism, „how the shape, how the fate.” „What is the form? / I asked the tea / what do you have and what you don’t? / O, wordless tea / but you, cherry tree… / but the heart seeks; „slippage during sleep / drops / sounds of footsteps/ and turning green/ shadows bodies”. The five lines embrace the outline of the world, they share it in five senses, the sixth being the poetry, without taking in consideration the geographic appurtenance.
Maybe Eugenia’s idea of „pilgrimage” of shape was not far from us. Maybe this idea exists in us. We didn’t need another spirit. But we are continuing our literary path towards the knowledge of a new horizon, for an imposing modernity in the haiku literature. The path of the Japanese is always guided and inspired by their free spirit that lies in the gardens of sakura, in the pink petals that are perfuming all the senses. Only the eyes take a picture of this solemn beauty, breathing its poetry. The mind reaches infinity and places it in an ephemeral moment. We deserve to feel this way.” It is hard to write gogyohka, but it is a challenging and pleasant experience, that you can’t resist and once it’s in your blood, you can’t live without it.” Carmen Pasat – „I saw / a whole world / but I didn’t notice / the blade of gras / in front of my gate.” The poem of Carmen Pasat is a „Art of poetry” of this genre, approached by all of us, a jewel of this form. And since I’m referring to a jewel, I want to thank Dumitru Velea for the beautiful, designated name, a kind of acronym , of the rubric, literary circle, „Beyond the retina” , in his journal, „The Banquet”. Behold, „the Japanese poems” that we treasure, are in an honourable place.

The more we deepen in the lecture of this book, on one side in Romanian, on the other in English, in a version proposed by the translator, Sebastian Ciortea, we begin to notice more and more, a freedom of expression and a joy brought by a word. Practically, eliding the rule of the syllabic cipher, transforming the Tanka poem, in a free form, the authors become more secure in the poetic language, although the artistic message is allusive, like the Nippon spirit requests. Concrete, Lucia Cezara Platică explains to us that, „this form of Nippon poem…represents the most flexible form to express my deepest thoughts and feelings, thus giving the heart and mind, the nourishment and the freedom that the soul needs, to truly feel free. “And for a lyrical example, we quote the verses of the poet and haijin, Ana Urma, „free in the birdcage / only the song of the bird / through the trellis of thoughts / the words are flying / fulfilling the purpose of a paper”. Followed by Lăcrămioara Văsuianu Apostu, with a poem that measures the poetic force of the minimalism: „the stars are reflecting / on the water shine / and the dance of the swan/is ending/upon the gaze of the moon.”

For the poet, Adina Velcea, „gogyohka is the free union with the Nippon spirit that she enjoys: I write spontaneously, without restraints, I don’t calculate anything; I let the soul to write. Or better said, Gogyohka writes about me. „Her poems bring the necessary clearness for the mind and soul, although, she simply says, the fight with the liberating daemon of emotion and of poetic coherence is not an easy task to entice: „a pointless fight / sprang among the leaves / while from the blue / of the forget-me-not-flower / I was harvesting blood”. Florina Vulpoi, sees actually, in „another window, the peace that waits the capture of a moment through the glances. One more breath – „only the stairways / that are climbing / into my silence /are guiding me / to the blade of grass”. The writer, Costel Zăgan is creating his territory, in „a citadel”, unitary, unbinds himself of any kind of reluctance, or aspect, that could jeopardize his world of authentic poetry, and he identifies himself with nature, and with the natural Romanian word, bringing our culture in blank pages, in a most unnatural way. An extraordinary example is his Gogyohka poem: „wounded vulture/ at the traffic light / spring goes on / and the angels / towards the green”.

Fragile trajectories are opening a road still uncertain, for Romania, in search of an appurtenance to a language not so easy to practice. The Nippon spirit is increasing our sight and hearing, from a concrete of brute emotion, unchiseled by any kind of fiction. But to give it form, image, and context, in only five lines, so easily achieved by the Japanese, with a content of authenticity of a message, decoded by a moment of nothingness, by an ephemeral and austere moment, for a spirit unacquainted with this genre of poetry. The poet is closer to the assumed poetical truth.

We hope that this book will receive a positive feedback from all the readers. We want to congratulate all the collaborators, the writers, all the people who were interested that this volume could be accomplished in the world of literature. Also, we want to express our gratitude to Maria Oprea, the project coordinator, president of the literary circle, „Beyond the retina”, that gathered all of us between the pages of another beautiful beginning, that will last through reading.

Translation by Sebastian Ciortea

 

plină

de

manuscrise

camera de gardă

a poeziei

Costel Zăgan, GOGYOHKA MEA

 daimonul

buzunarul meu

imaginar

s-a întors

pe dos

Costel Zăgan

 trandafirul

corigent

la matematică

însurat

cu învățătoarea

Costel Zăgan, GOGYOHKA MEA

 sârma ghimpată

din

ochii timpului

fumegă

pe mâinile poetului

Costel Zăgan

 dorul

scurgere

de

informații

atipic(e)

Costel Zăgan

 art nouveau

un trandafir

flendurindu-și

autoportretul

grădină spartă

Costel Zăgan

 în camera

de tortură

a poemului

niciun cuvânt

doar obiecte

Costel Zăgan

 în pragul

paradisului

pierdut

dragostea

și ura

Costel Zăgan

DESPRE COSTEL ZĂGAN

 cv- Costel Zăgan

Costel Zăgan s-a născut la 20 ianuarie 1958, în satul Tudor Vladimirescu, aflat atunci în comuna Ringhileşti, iar în prezent în comuna Albeşti, judeţul Botoşani. Părinţii, Ioan şi Elena, sunt originari din Bucovina.

Urmează gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de cultură generală "A.T. Laurian", Botoşani, promoţia 1977, şi licenţiat al Facultăţii de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi, cu lucrarea "Natură şi eros la Eminescu".

Este căsătorit şi are cinci copii: doi băieţi şi trei fete.

Publică: poezii, aforisme, epigrame şi altele în revistele Colloquium, Convorbiri Literare, Intertext, Poezia, Hyperion, Timpul, Absolut Cultural.

A debutat editorial pe 18 decembrie 2005, cu volumul "Hiperbole blitz", la Editura Axa, Botoşani.

A mai publicat "Cezeisme" în 2008.

Pe 11 octombrie 2012 a publicat online volumul de versuri "Gravitaţia sufletului".

21 august 2014, Editura AXA, publică volumul de poeme Erezii second hand , de Costel Zăgan .

28 mai 2015, Editura AXA, Botoșani, publică romanul cibernetic, DEȘERTUL DE CATIFEA, de Costel Zăgan.

Pe 14 martie 2013,revista 21Artemotion l-a desemnat pe Costel Zăgan - SCRIITORUL ZILEI , publicându-i-se poemul "Sentinţa-i divină" şi proza "Paraşutist şi îndrăgostit".

Prezent în antologiile:

"Porni Luceafărul", Botoşani, 1995

"Nord - Antologia poeţilor botoşăneni de azi", 2009

"Însemne", Bacău, 2010

"Poeme hai hui- antologie de poezie", Editura Singur, Târgovişte ; Editura Grinta, Cluj-Napoca ; octombrie, 2012

"Însemnele unei tăceri- antologie de poezie -2012",Editura ROVIMED PUBLISHERS,Bacău, decembrie 2012

"Amprente temporale- antologie de poezii cronopediene",Braşov, mai 2013

"Autograf pentru m(â)ine-lirică, proză şi arte platice", Adjud, 2014

Aprecieri critice

Gellu Dorian (2005):

"Costel Zăgan debutează târziu cu un mănunchi de "poeme blitz", după ce prezenţa lui discretă, retras fiind la o şcoală din judeţul Botoşani ca profesor de limba română, în presa literară a atras atenţia, în mod special, asupra laconismului scrisului său."

Aprecieri critice anterioare debutului în volum:

Mihai Ursachi (Cronica", 1981):

Scrieţi cu uşurinţa aparentă a celui cu dotaţie nativă; cum în orice bine se ascunde de regulă şi reversul său , uşurinţa cu care se pare că puteţi compune riscă să se transforme în frivolitate. În totalitate însă, poeziile îmi dau despre Dvs. imaginea unui poet în plină devenire de la care ne putem aştepta la minuni. Am putut desluşi în poezii multă sesibilitate şi o bună stăpânire a uneltelor lirice. Fragilitatea Dumneavoastră poate fi forţa Dumneavoastră.

Emil Brumaru (SLAST, 1982):

Bucuros că pot scrie fără ezitare lângă Costel Zăgan cuvântul talent, îmi îngădui să-l arăt tuturor cu sufletul! Un nou partener de călătorii spre azur!

Ioanid Romanescu (Convorbiri Literare, 1983):

Nu ştim ce vârstă şi ce profesie aveţi, nu ştim de când scrieţi şi de ce aţi apelat la noi cu exagerată sfială. Noi nu declarăm genii, nu ne batem cu pumnii în piept că vom face şi vom drege, nu avem posibilitatea să vă publicăm masiv (după expresia altora), pentru că (după expresia noastră) nu visăm în locul altora. Noi vă mângâiem ameninţându-vă: sunteţi un talent care ar trebui bătut pentru a scrie. Luaţi-vă în serios, pentru că aveţi ce spune! Şi nu uitaţi că artistul nu e un simplu martor care-şi manifestă uimirea, ci o conştiinţă care deranjează.

Emil Druncea scria pe 25 decembrie 2010 într-o cronică la apariţia volumului "Însemne", o antologie cu 48 de poeţi din întreaga ţară:

Şi iată poetul autoironiei, Costel Zăgan! O ironie fină, de rang superior străbate poeziile publicate în antologia "Însemne".

Să exemplificăm!, cum ar spune profa de română: "Ce poftă am să fiu nemuritor/şi Doamne nu-s decât doar trist", atunci când oamenii normali sunt trişti, "nemuritorul" nu-i "decât doar trist"!

El revendică într-una şi orice: "iubirile femeilor frumoase", drept pedeapsă că există, iar moartea se miră şi ea de-o asemenea revendicare, "când naiba să te ia eşti muritor", de unde deducem că nu Domnia Sa Moartea trebuie să-l ia, ci naiba, că e muritor, vorba ceea, Moartea îi ia doar pe nemuritori!

Un joc al legităţilor universale întors pe dos de către marele autoironic.

Domnul Zăgan îşi revendică şi dreptul la o stea fiindcă există, creând iarăşi un joc întors al legităţilor: oamenii cred că fiecare pământean are câte o stea în care merge după moarte sau că la moartea fiecăruia cade câte o stea, dar ironicul poet ne trimite şi la steaua-star, pentru că, nu-i aşa, este în "Paradisul aparenţelor".

Când nu e ironic, e "binevoitor"cu iubita: "Cad stele de pe sânii tăi femeie/firmamentul discret ţi-l descheie", avid să afle cum arată firma de sub firmament, cum ar zice chiar poetul. ("Hainele demodate ale nopţii")

Ironic, deşi nu pare la prima citire, este şi "Poem de sus", unde lacrimile iubitei sunt arteziene, adică urcă, iar ochii iubitei sunt indecent de albaştri, toate acestea pentru că cerul şi-a dezbrăcat norii.

Cititorii acestor poezii pot depista şi filosofia de viaţă a poetului, metaforele pe care şi le ia în serios ca să creeze o POEZIE ironică de cea mai foarte extraordinară calitate.

Marian Dragomir a scris în "22 de amprente" (prefaţă la "Amprente temporale", mai 2013):

Creaţia din cuvânt este marca poetului Costel Zăgan, la care Dumnezeu guvernează viaţa neexplorată a omului, "Dumnezeu este Cuvântul/suflecaţi-aş moarte" (Incompatibilitate mondială). Relevant în descifrarea menirii poetului este poemul "Artă poetică", dezvăluindu-i concepţia despre viaţă şi lume, "în ficare zi/urc/câte-un/vers/din Golgota".

Mihaela Meravei a scris în "Amprente ale sufletului gravate pe file de timp" (prefaţă la "Amprente temporale", mai 2013):

Poet, aforist, scriitor, Costel Zăgan ne va încânta cu un grupaj divers de poeme. De la poezia scurtă de esenţă, trecând prin ludicul unor poezii în rimă, până la poezia de dragoste declarativă.

Limbajul lejer, versurile pline de o învăţătură transmisă prin umor, uşor ironică, face ca poemele lui Costel Zăgan să fie citite cu plăcere şi interes: "În fiecare zi/urc/câte-un/vers/din Golgota" (Artă poetică).

Nu metafora este punctul forte al versurilor scrise de poetul Costel Zăgan, mai degrabă mesajul transmis de ele, ca şi cum citeşte gândurile unui "hâtru plin de glume", parafrazându-l pe marele Vasile Alecsandri: "Nebunul/satului/Urlă/de/plăcere/În/jurul/bisericii" (Zonă erogenă).

Florentina Toniţă a scris în articolul "Costel Zăgan - poetul ereziilor târzii":

Debutul târziu (la 47 de ani, cu "Hiperbole blitz") nu denotă o autoexcludere a poetului din piaţa literară, ci mai degrabă o amânare a mărturisirii livreşti (stricto sensu). Departe de a fi un autor prolific, Costel Zăgan este totuşi un bun strateg, el desfăşurându-şi poemele în pagini de reviste, pe bloguri sau site-uri de specialitate, rămânând însă permanent într-o stare de reverenţioasă timiditate cu propria poezie.

Dovedind o fervoare direct proporţională cu o anume vibraţie nedisimulată la inefabilul poetic, Costel Zăgan îşi asumă timbrul liric personal, cu un discurs sincer, fără exuberanţe şi contemplaţii inutile, chiar dacă uneori abundă în autoironii iscoditoare sau versuri vag melodramatice, cărora le conferă, însă, un aer de sensibilitate mereu în alertă.

Deşi pare să fie tributar poeziei tradiţionaliste, în vers clasic, Costel Zăgan îşi surprinde cititorul cu poeme îndrăzneţe, scormonitoare, dar lipsite de stridenţe lingvistice. Poetul îşi asumă astfel o etică a cuvântului, el rămâne credincios sieşi, dar şi culturii în care s-a născut şi a creat.

Poemele lui Costel Zăgan nu cad în desuetudine, o anume mirare şi o sprinteneală a rimei asigurând poeziei coerenţa lirică atât de necesară, rima fixând, de fapt, mesajul poetic al discursului.

Insistenţa tematică (Eminescu, Poetul, dragostea etc.), relieful extrem de personal în care se desfăşoară, alături de o predispoziţie naturală pentru imagini poetice care dezvoltă aceste tematici, fac din Costel Zăgan un autor care permanentizează starea de poezie, o cultivă şi o transmite semenilor săi fără orgoliu, dar cu o responsabilitate care tinde să devină, în sine, o profesie.

De remarcat, la Costel Zăgan, generozitatea faţă de poezia confraţilor săi, care trece dincolo de statutul de simplu cititor. Prin aceasta rostul său se multiplică, aşteptăm ca şi confraţii să îl (re)citească şi să îl (re)cunoască.

Interviu[modificare]

Paul Ungureanu a realizat un interviu cu Costel Zăgan, în Revista Hyperion nr. 2 din 2001,la rubrica "Dialoguri":

Costel Zăgan: A fi profesor la ţară înseamnă să poţi face un pas. Un pas din infern în... prezent!

- Când aţi debutat în învăţământ şi ce lucruri v-au marcat în această frumoasă profesiune de dascăl, ce esta ocolită de mulţi tineri în zilele noastre din cauza unei mici retribuţii?- Prin urmare, am "debutat" în învăţămînt de... două ori. În 1977, câteva luni, până la plecarea la oaste şi, după lăsarea la vatră, la şcoala din satul natal, unde se învăţau, pe vremea aceea, zece clase.M-a marcat, în chip deosebit, atmosfera tinerească şi plină de elan. Era cât pe ce să spun: elan revoluţionar! Dar să ştiţi că aşa era. Revoluţia era în mine, în noi,în dorinţa noastră de-a "înşfăca"... munţii, de a-i... răsturna şi de-ai... pune la loc! La locul lor: lângă cer!

- Cum erau copiii, elevii?- Fiind din aceeaşi localitate cu ei, erau dificili şi... minunaţi! Porneam împreună, să cucerim... Everestul limbii române! Încă mai urcăm!Cu mâinile sufletului "însângerate" de stânci, epitete şi metafore! În buzunare, flutura, şi atunci, şi acum, vântul!

- Şi totuşi, de ce, după zece ani de la terminarea faculăţii, nu aţi dat examenul de licenţă?- În timpul facultăţii, am fost remarcat de profesorii: Elvira Sorohan, Mihai Drăgan şi Constantin Parfene. Am pregătit pentru licenţă lucrarea "Natură şi eros la Eminescu", sub coordonarea regretatului profesor universitar Mihai Drăgan, care şi-a întrerupt viaţa, din nefericire, în anul 1993.Amân, din varii şi încurcate motive, prezentarea licenţei. Între timp caut alt coordonator, nu al destinului, ci al lucrării în cauză. La întretăierea mileniului doi cu... următorul, "riscă" să-mi ia sub oblăduire universitară lucrarea pentru licenţă în litere, doamna profesor Noemi Bomher. Probabil că voi fi licenţiat, după... o mie de ani de la absolvirea Facultăţii de Litere! NU un veac,ci un mileniu de singurătate. Pentru mine! În 1982, m-am căsătorit cu învăţătoarea Doina Alupoaie. Repartizată la şcoala din satul meu natal, unde eu funcţionam, deja, ca profesor suplinitor de limba şi literatura română, încă din 1979.Între 1983 şi 1989, pun la cale, împreună cu nevastă-mea,... cinci copii. Trei fete şi doi băieţi. La această oră, copiii se află pe următoarele trepte (ale destinului propriu): Diana-Mihaela, anul IV, Liceul Pedagogic Botoşani; Monica, anul III, acelaşi liceu; Marius-Ilie, anul I, Liceul "Demostene Botez", Truşeşti; Ioana-Loredana, clasa a VII-a, Şcoala Tudor Vladimirescu; Andrei-Victor,clasa a V-a,aceeaşi şcoală.

- De unde aveţi această pasiune arzătoare pentru scris şi literatură?- Dragostea pentru literatură, pentru poezie în special, cred că îmi vine de la mama şi... un frate al bunicului din partea tatălui, un călugăr iubitor de buchie scrisă. Au urmat în ordine cronologică învăţătorii: Constansa şi Constantin Costânceanu, Dumitru Gheorghiţă. Apoi, profesorii de limba şi literatura română: Ioan Lăcătuşu, Cornelia Popa şi poetul Dumitru Ţiganiuc.Un loc aparte pentru formarea gustului meu pentru literatură l-a avut Cenaclul de la Casa Corpului Didactic, condus cu dragoste şi competenţă de poetul şi profesorul Dumitru Ţiganiuc. Tot aici l-am întâlnit, licean fiind, şi pe poetul Mihai Munteanu.Cam pe-atunci, are loc şi întâlnirea cu extraordinarul om şi poet Lucian Valea şi cu mai tinerii şi... "încăpăţânaţii" întru poezie - Gellu Dorian, Val Guraliuc, Constantin Bojescu, Lucian Alecsa, George Luca şi, bineînţeles, cu acel argint viu, metaforic vorbind, Emil Iordache!

- Într-un interviu anterior am pus o întrebare poetului şi prof. Mihai Munteanu, din Cordăreni, în legătură cu menirea dascălului de ţară. Cu ce se confruntă el în prezent?- Menirea lui nu s-a schimbat, cred, de la... Ion Creangă încoace. Tot trebuie să ia acea bucăţică de humă, cu suflet, numită copil, şi să o poarte, modelând-o continuu, nestrivindu-i liniile proprii de forţă, către lumina viitorului. Viitor care, fiind tot de aur (ca pe vremea lui Eminescu!) e normal(!), aproape inaccesibil majorităţii copiilor de ţărani. Totuşi, să nu ne... întunecăm! Soarele raţiunii, încă, e deasupra orizontului! Al raţiunii şi al speranţei! Doamne-ajută!

- Trăind în mediul rural, cum reuşiţi să ţineţi pasul cu toate noutăţile de pe plan cultural şi literar?- Pentru mine, viaţa la ţară nu este o întâmplare, o obligaţie profesională, ci este... o opţiune. Pentru sufletul meu de... Atlas (...rural?, nicidecum!), (între)ruperea contactului cu această viaţă ar însemna... moartea! Fizică şi... metafizică!Viaţa la ţară, pentru mine, nu este un exil!Iată, îi am aici, în bibliotecă, lângă mine, mereu, pe Urmuz, Aristotel, Kafka, Dinescu, Eliade, Eminescu, Shakespeare, Borges, Noica, Pleşu, Eugen Ionescu, Liiceanu ş.a.m.d. Şi, peste tot, nu pot scăpa de el!... Costel Zăgan!Şi, încă ceva: facultatea deşi am "făcut-o" la fără frecvenţă, fiind şi căsătorit, având şi copii, fiind profesor suplinitor (cum sunt şi în prezent, fiind plătit ca atare), deşi am absolvit o facultate, neavând... patalamaua la mână, punga mi-e mai mult... goală. Aşa că nu am avut şi nu am niciun fel de motivaţie... financiară, pentru o asemenea opţiune, având - pe atunci - şi o jumătate de normă la C.A.P. (Cooperativa Agricolă de Producţie, pentru cei mai tineri) să-mi pot întreţine familia destul de numeroasă, deci facultatea nu a fost numai un... chin ontologic şi antologic, ci şi o voluptate axiologică! Zău!Legătura cu exteriorul (eu fiind miezul destinului propriu şi personal) mi-a fost favorizată de cărţi şi reviste: Caiete botoşănene (Hyperion), Convorbiri Literare, Ateneu, România Literară, Luceafărul, SLAST, Familia,Steaua, Freamăt de codru, Poezia.Pe plan literar, am debutat, ca orice poet de mai multe ori.Mai întâi, în revista Liceului "A.T. Laurian", Botoşani, prin anii 1973-1974, apoi în ziarul judeţean Clopotul (1977). După aceea în Flacăra lui Adrian Păunescu, Familia, Caiete botoşănene.În 1983, am luat Premiul revistei Steaua, la Festivalul de poezie "Poemele luminii"; în 1995, de asemenea, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Moldova, Iaşi, la Porni Luceafărul... Tot în 1995, îmi apare volumul "Poeme infracţionale", scris şi "manufacturat" în Penitenciarul Botoşani, unde,... singurătatea mea a hibernat un an şi jumătate, din motive, pardon, cauze, arhicunoscute şi... depăşite, din fericire!Totuşi, nu pot trece cu vederea, din această perioadă, înfiinţarea revistei (cu circuit închis) "Caietele lui Cain", interviul pe care mi l-a luat revista Timpul (Iaşi), prin persoana lui Viorel Ilişoi: "Dacă vrei să scrii o poezie, cheamă-ţi avocatul!" (decembrie 1995), publicarea unei pagini "Poezii din închisoare", în revista Timpul, ianuarie 1996 şi un grupaj de poezii în revista Hyperion (Caiete botoşănene) nr.1-2, 1995, la rubrica "Poezia spaţiului concentraţionar."

- Când v-aţi apropiat de jurnalism?- M-am apropiat când, liber fiind şi... şomer, am urmat aşa-numitele cursuri de iniţiere, susţinute, cu aplomb pedagogic, profesional şi... părintesc, de numiţii: Radu Câjvăneanu şi Lucia Olaru Nenati. Sus-numitele cursuri m-au îmbolnăvit pe viaţă de jurnalism, de patima de a scrie, nu numai poeme, ci şi Lecturi perpendiculare şi alte articole, în care îmi tăiam craca de sub picioarele... minciunii şi (im)posturii (im)personale. Aşa că am mai publicat prin: Colloquium (revista-meteor a lui Valerian Ţopa), Hyperion (Caiete botoşănene), Convorbiri Literare, Poezia, Jurnalul de dimineaţă, Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi. Altceva? Am revenit în învăţământ... în satul natal, după un ocol... postuniversitar pe la Botoşani.

- Alte gânduri?- Am descoperit: inventemele, hipersonetele( cezeismele), lecturile perpendiculare şi braşovismele. Dar - atenţie! - nu le-aş fi descoperit, dacă nu le-aş fi inventat!Şi, să nu uit (cum aş putea?): am gata pentru tipar un volum de hipersonete, intitulat "Ghinişor antishakespeare", şi un alt volum de poeme - "Hiperbole blitz". Volume ce-şi aşteaptă sponsorii cam demult.Pentru edificarea cititorilor şi nu numai, ultimul hipersonet din "Ghinişor antishakespeare":

Finul lui Shakespeare

Zic zău lui Dumnezeu poete

zic zău te-ai întrecut pe tine

că nişte fumuri ai celeste

şi arzi cu flăcări mioritico-străine

Zic zău te-ai întrecut pe tine

ţi-ai luat şi umbra înainte

ţi-ai tras şi nişte ţoale în fine

ai contracandidaţi atât în cer şi în morminte

Ţi-ai luat şi umbra înainte

şi nişte fumuri ai celeste

tratezi de sus şi în cuvinte

zic zău lui Dumnezeu poete

Zic zău te-ai întrecut pe tine

ţi-aştepţi doar naşul care nu mai vine

(Lipsa semnelor de punctuaţie, de aici ca şi din destin, îmi aparţine!) Vă mulţumesc pentru răbdarea Dvs!

- La fel, şi eu vă mulţumesc pentru sinceritatea debordantă a răspunsurilor!